" alt="Harry Lenga & Scott Lenga - Ceasornicarii .PDF" title="Harry Lenga & Scott Lenga - Ceasornicarii .PDF">
Carti PDF online gratis: ,,Harry Lenga & Scott Lenga - Ceasornicarii .PDF,,
Cărți despre Holocaust Online gratis Harry Lenga & Scott Lenga - Ceasornicarii .PDF
Harry Lenga & Scott Lenga- cărți de citit online gratis .PDF
Nu știu unde să plasez cu exactitate prima mea amintire din copilărie. Poate a fost pe când urmăream funeraliile președintelui John F. Kennedy la televizorul nostru alb-negru, în noiembrie 1963. Mai erau două luni până să împlinesc trei ani. Fiul președintelui Kennedy, John-John, era cam de aceeași vârstă, iar familia mea a făcut mare caz din chestia asta atunci când John-John s-a alăturat convoiului funerar și a dat onorul în fața sicriului tatălui său. Însă sunt sigur că chiar înainte de asasinarea lui Kennedy știam că tatăl meu, Harry Lenga, era dintr-un orășel numit Kojniț (Kozienice) și că mama lui murise la naștere când el avea patru ani.
Evenimentul acela a marcat sfârșitul copilăriei lui și a continuat să reverbereze într-a mea. La vârsta de cinci ani nu știam ce e acela un lagăr de concentrare, dar știam că tata avea pe antebraț tatuat cu albastru un număr dintr-un loc numit Auschwitz. Uneori mă holbam la el când era la masa de lucru și repara ceasuri sau când întindea mâna după paharul cu sifon rece într-o zi toridă de vară. Nu era ceva care într-un final să mi se pară normal sau pe care după o vreme să nu-l mai observ, cum ar fi o aluniță sau o cicatrice.
Mulți supraviețuitori ai Șoahului – adică ai Holocaustului – nu erau capabili să vorbească despre ce li se întâmplase în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tata se afla la polul opus. Prin 1960, la unsprezece ani după ce se mutase în Statele Unite, a început să aibă coșmaruri oribile legate de lagărele de concentrare. Plângea și urla după ajutor, iar mama îl trezea din vis. „Harry, aici ești în America!”, îi spunea. „Ești în pat! Ești un om liber!” Într-o zi s-a întâlnit din întâmplare cu un alt supraviețuitor al Șoahului și și-au împărtășit câteva amintiri din timpul războiului. În noaptea aceea, nu a mai avut niciun coșmar. De atunci, n- a contenit niciodată să ne spună poveștile lui la cină sau în plimbările de seară prin cartierul nostru periferic din St. Louis, în Missouri. Ascultând acele povestiri, am înțeles că nu trebuia să mă mai plâng tatei că pantofii mei cei noi erau incomozi, că mă sugruma cravata sau de greutățile de la școală care nu se puteau compara cu suferințele copilăriei lui.
Deși bagateliza problemele mele – „Astea sunt probleme?” –, le vedea în același timp ca pe o sursă de mândrie. Nu trăiam în sărăcie sau cu teama de persecuții. Eu creșteam în America. În ochii lui, acest lucru însemna că puteam să fac orice. În anii adolescenței, am continuat să ascult poveștile tatălui meu cu deferență și le găseam interesante, dar Șoahul și identitatea evreiască nu erau „problema mea”. Eu eram ocupat să-mi croiesc o imagine de puști american obișnuit. Acest lucru s-a schimbat în jurul vârstei de treizeci de ani, când am învățat să-mi accept moștenirea de fiu al unui supraviețuitor al Șoahului. Totodată am ajuns să-mi dau seama cât de rare și de importante sunt povestirile tatălui meu atât în contextul literaturii existente despre Holocaust, cât și în cel, mai larg, al documentelor istorice.
Din cei 3,4 milioane de evrei care trăiau în Polonia antebelică, au supraviețuit aproximativ 320.000 – singurele mărturii ale efervescentei culturi evreiești care se dezvoltase acolo timp de peste o mie de ani. Din cei 320.000 de supraviețuitori, doar între 40.000 și 50.000 au rămas blocați în zona aflată sub ocupație germană din Polonia. Tata și frații lui făceau parte din acest mic grup. Îndemânarea lor de a repara ceasuri le-a permis să creeze ferestre de oportunitate în economia de piață neagră din lagărele germane și a devenit un factor important pentru supraviețuirea lor. Spre deosebire de marea majoritate a prizonierilor, ei au putut să-și influențeze soarta.
Ba mai mult, au fost dispuși să-și asume riscuri cumplite ca să rămână împreună. Din 1989 până în 1993, când tata abia trecuse de șaptezeci de ani, am discutat și i-am pus întrebări timp de aproximativ treizeci și șapte de ore ca să înregistrez povestirile pe care le auzisem de-a lungul anilor și să completez contextul ce avea să le dea coerență ca întreg, într-o relatare amănunțită. A spus la toată lumea că scriem o carte. Eu nu eram atât de sigur. Apoi, în anul 2000, s-a îmbolnăvit și a murit. În următorii cincisprezece ani, m-am mulțumit să le spun copiilor mei povești despre zaide (bunicul) pe care nu-l cunoscuseră cu adevărat niciodată. Încă de când avea vreo zece ani, fiica mea, Orli, mă tot amenința că va scrie ea cartea dacă eu nu acceptam provocarea. Pe la cincizeci și ceva de ani, mi-am valorificat în cele din urmă maturitatea și inspirația primită de la fiica mea Orli ca să mă apuc de acest proiect. Am scris cartea la persoana întâi, pe vocea tatălui meu, și în stilul lui de comunicare. Este vocea unui tată care-i relatează fiului său extraordinara lui poveste de viață. Dacă aș fi filtrat povestirile lui prin vocea mea narativă, s-ar fi diluat patima evidentă a voinței lui de supraviețuire. S-ar fi pierdut mesajele mai profunde formulate în limbajul lui simplu, fără înflorituri.
Procesul de „traducere” a amestecului său de idiș și engleză din transcrierea interviurilor și din redactarea acestei cărți la persoana întâi imprimă un aspect de licență editorială pe care ar folosi-o în mod normal orice scriitor din umbră. Din nefericire, tata nu a mai fost acolo ca să aprobe textul final, însă povestirile sunt numai ale lui. M-am străduit să redau cât mai fidel relatarea tatălui meu despre educația lui într-o familie hasidică de ceasornicari din anii 1920 și 1930 și despre cum el și frații lui au reușit să supraviețuiască anilor de furie în Polonia și Austria ocupate de germani (1939-1945). Fiecare supraviețuitor al Șoahului se confruntă cu întrebarea: „De ce am fost eu cel care a supraviețuit?”.
Tata nu știa să răspundă de ce, dar vorbea foarte limpede despre hotărârile care l-au ajutat cumva să mai supraviețuiască de fiecare dată „încă o zi”. După părerea tatălui meu, uneltele emoționale și spirituale de care a făcut uz în Șoah nu au fost cu nimic mai puțin importante decât uneltele lui de ceasornicar. Vorbea despre speranță și optimism ca fiind indispensabile: Ne-am străduit din greu să ne păstrăm speranța în suflete și să nu devenim meșuga (să nu ne țicnim). Și cu cât te străduiai mai tare să te convingi, cu atât credeai mai mult în speranța aceea. Dacă o persoană căreia îi este foame crede că va găsi de mâncare mai târziu, ea poate să reziste mai mult.
Dacă se gândește că „nu are rost și nu voi supraviețui”, va muri mai repede. Am văzut întâmplându-se acest lucru de multe ori. Pesimismul este o boală groaznică. Te distrugi singur. Trebuie să-ți păstrezi optimismul tot timpul. Capacitatea tatălui meu de a-și mobiliza aceste calități în situații-limită rămâne pentru mine un mister total – o chintesență a miracolelor într-un moment când strigătele disperate a milioane de oameni erau întâmpinate cu tăcere și cu un abandon nemilos din partea lui Dumnezeu și a celorlalți semeni ai lor. Cu atât mai mult cu cât în vremea când eu creșteam în America, tata părea un tip obișnuit și nu l-am văzut niciodată deosebit de entuziast sau de optimist. Această carte aruncă o lumină asupra vieții cotidiene din niște vremuri întunecate care ulterior au devenit și mai crunte, precum și asupra felului în care un puști oarecare și-a descoperit instinctul de supraviețuire și resursele ascunse din el însuși pentru a face față încercărilor.
Scott Lenga
HARRY LENGA
s-a născut în 1919 într-o familie de evrei hasidici din Kozienice (Polonia), unde el și frații săi au deprins de la tatăl lor meseria de ceasornicar, ce avea să le salveze viața în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1939, când germanii au invadat Polonia, a reușit să evadeze din ghetoul din Varșovia și s-a reunit cu întreaga familie în ghetoul din Kozienice. Între 1942 și 1945, împreună cu frații săi, Harry a trecut prin lagărele din Wolanów, Starachowice, Auschwitz, Mauthausen, Melk și Ebensee. Cei trei frați au fost eliberați de armata americană la 6 mai 1945. A emigrat la St Louis (Missouri), unde s-a căsătorit, a avut trei fii și mai mulți nepoți. A continuat vreme de aproape treizeci de ani să practice meseria de ceasornicar înainte de a se pensiona și a se retrage în Israel, unde a decedat la 2 ianuarie 2000, la vârsta de 80 de ani.
SCOTT LENGA este fiul lui Harry. S-a născut la St Louis și deține o licență în Economie la University of California, Berkeley, și un masterat în Drept la University of California, Los Angeles. Trăiește împreună cu soția în Israel și au trei fiice care au crescut ascultând povești despre bunicul lor pe care nu l-au cunoscut niciodată. A scris și a ținut conferințe despre suferințele familiei sale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și imediat după. Este jurist specializat pe probleme de proprietate intelectuală și consilier la diverse corporații din domeniul tehnologic.
Recomandăm: Amurg princiar de Micu Secuiu carte .PDF
Recomandăm: Michelle Moran - Nefertiti - Regina Nilului .PDF
CItește și descarcă ,,Harry Lenga & Scott Lenga - Ceasornicarii .PDF,,
Rezumat la carte: ,,Harry Lenga & Scott Lenga - Ceasornicarii .PDF,,
Citește deasemenea Doar top selecții cărți avem:
Palatul de hîrtie de Erin Watt .PDF
- Bestseller
Rătăcirile fetei nesăbuite .PDF
- Cărți romantice
Lesley Downer- Puntea viselor .PDF
- Aventură
