Toate cărțile din această serie m-au încântat. Le-am citit în ordine, una după alta, iar când am ajuns la sfârșit mă atașasem de fiecare dintre personaje și aveam impresia că îi cunosc personal. M-a impresionat devotamentul și iubirea dintre cei opt frați, cum fiecare găsea un sprijin la ceilalți în momentele critice.
Vicontele care mă iubea mi-a plăcut în mod deosebit. Este extrem de romantică, scrisă cu mult umor, dar în același timp și foarte emoționantă și cu înțelesuri profunde.
Anthony era cel mai mare dintre cei opt frați. Vicontele Edmund Bridgerton și soția sa Violet se căsătoriseră din dragoste și imediat avuseseră și primul copil, pe când el avea douăzeci de ani iar ea doar optsprezece. La doi ani după Anthony urmase Benedict, la încă patru Colin, apoi Daphne, Eloise, Francesca și Gregory. Edmund, un om plin de înțelepciune, fusese mereu de părere că un tată trebuie să-și vadă și să-și audă copiii, astfel că își făcea mereu timp pentru a se juca cu ei, a le vorbi despre filozofie, a le recita poezii și a le spune câte o poveste în fiecare seară. Era un munte de om, cu umeri lați și plin de forță. Astfel că Anthony a avut un șoc cumplit în momentul în care, la vârsta de optsprezece ani, venind acasă în vara de dinainte de a pleca la Oxford, a aflat vestea că tatăl lui a murit înțepat de o albină. Mama lui era gravidă cu al optulea copil, Hyacinth…
Fiind cel mai mare dintre frați, Anthony petrecuse cel mai mult timp cu tatăl lui. Fusese eroul lui, omul perfect din toate privințele. Anthony nu-și putea închipui că l-ar putea depăși în vreun fel, inclusiv să trăiască mai mult decât el. Temerile sunt frici iraționale, dar care pentru persoana în cauză sunt foarte reale. Anthony, deși își dădea seama că nu există nici un fundament logic pentru convingerea lui, știa în sinea lui că nu va depăși vârsta de treizeci și opt de ani și se împăcase cu această idee.
Dar, până atunci, viața trebuia trăită din plin, iar Anthony își terminase între timp studiile, se ocupa de afacerile familiei și avea nenumărate aventuri, ajungând un crai binecunoscut în societate.
Totuși, ajungând la vârsta de douăzeci și nouă de ani, responsabilitatea față de titlu îi impunea să se însoare și să aibă un moștenitor, fiind convins că, după moartea lui, frații și surorile lui vor avea grijă de acesta.
Erau însă câteva condiții de bază pe care viitoarea soție trebuia să le îndeplinească.
În primul rând, trebuia să fie cât de cât atrăgătoare, pentru a exista o minimă atracție între ei.
În al doilea rând trebuia să aibă puțină minte, întrucât experiența cu o tânără debutantă cu care încercase să poarte o conversație îl pusese în gardă în acest sens.
El o întrebase dacă vremea va fi îngăduitoare, iar ea răspunsese ”Nu știu ce este o găduitoare”. Poate că ar fi reușit să evite conversațiile lungi cu o soție mai puțin isteață, dar nu voia copii netoți.
Iar în al treilea rând, nu putea fi o persoană de care să se îndrăgostească. Întrucât convenise în sinea sa că timpul lui era limitat, nu ar fi putut suporta gândul să găsească o legătură miraculoasă, bazată pe iubire, și să renunțe apoi la ea. Nu, cel mai simplu era să fie detașat emoțional și să privească totul logic.
Ținând cont de toate aceste considerente, Anthony a decis că persoana cea mai potrivită pentru a-i deveni soție era Edwina Sheffield, o tânără debutantă de șaptesprezece ani, senzația sezonului, blondă cu ochi albaștri și care părea că posedă și destulă inteligență.
Singura problemă părea faptul că Edwina declarase că se va mărita doar cu cel pe care îl va aproba sora ei mai mare cu patru ani, Kate, care debutase și ea tot în acel an.
Mama lui Kate murise pe când aceasta avea doar trei ani, iar tatăl ei se recăsătorise imediat cu Mary, care îi fusese o adevărată mamă, nefăcând nici o diferență între Edwina și ea. Tatăl ei murise în urmă cu cinci ani, lăsându-le fără sprijin financiar, astfel că hotărâseră ca debutul ambelor surori să se petreacă în același timp.
Kate nu era deloc încântată de atenția pe care Anthony i-o acorda surorii ei, considerându-l un crai lipsit de sentimente, care ar fi făcut-o, ulterior căsătoriei, nefericită pe sora ei. Având o fire foarte directă, nu se sfiește să-și expună opiniile la un bal în fața lui Colin, fratele lui Anthony. Acesta, amuzându-se copios, se duce la Anthony și îi spune, transmițând intenționat deformat informația, că a cunoscut-o pe sora Edwinei, care numai despre el a vorbit. Anthony era acum sigur de consimțământul acesteia, singura lui grijă fiind ca nu cumva și sora cea mare să se îndrăgostească de el.
Anthony îl urmă pe fratele lui, pregătindu-se sufletește ca s-o cucerească pe sora mai mare a Edwinei. O fată bătrână uitată de toți O să-i mănânce din palmă.
Însă realitatea avea să-l izbească din plin. În loc de o fată bătrână timidă și neapreciată, a întâlnit o tânără sarcastică, stăpână pe ea și deloc binevoitoare.
Uciderea propriului frate era legală în Anglia, nu Dacă nu era, ar fi fost tare bine să fie.
Deloc intimidat, Colin continua să se distreze pe cinste. Invocând un pretext, a plecat exact înainte de dansul pe care Kate i-l promisese, silindu-l pe Anthony să îi ia locul.
Anthony se uită la fratele lui, apoi la Kate, care îl privea ca și cum ar fi deflorat câteva fecioare chiar sub ochii ei.
Discuțiile dintre Kate și Anthony sunt departe de a fi amiabile. Amândoi se împung și se tachinează reciproc. Aceeași situație continuă și în perioada următoare. Deși Anthony o simte pe Kate ca pe un spin în coastă, este bulversat complet având un vis erotic cu aceasta.
După mai multe peripeții pline de haz, cei doi ajung singuri într-un birou, ajungând în final să se sărute cu pasiune. Scânteia dintre ei era capabilă să lumineze o încăpere întreagă. Bineînțeles că amândoi sunt răvășiți de întâmplare, fiecare dintre ei încercând să o nege.
Urmează o petrecere la reședința de la țară a familiei Bridgerton, unde Edwina și Kate erau invitate. Mai multe întâmplări petrecute acolo o fac pe Kate să-și reconsidere complet atitudinea față de Anthony, dându-și seama că acesta era bun, onorabil și complet devotat celor la care ținea. Drept urmare, deși în sinea ei și-a dat seama că s-a îndrăgostit de el și că își dorea să-l păstreze pentru ea, i se pare cinstit să-i spună că nu mai are nici o obiecție împotriva lui și că poate să o curteze pe sora ei. Anthony, departe de a fi bucuros, are o strângere de inimă. Renunțase deja la ideea de a se căsători cu Edwina, întrucât ideea de a-i fugi ochii întruna după cumnata lui nu-i părea de bun augur. Totuși, nu putea îndrăzni să avanseze ideea să se căsătorească cu Kate întrucât ea părea singura capabilă să-l facă să se îndrăgostească de ea.
Dar, de multe ori, soarta are propriile ei planuri pe care le pune în aplicare în modurile cele mai neașteptate. În timp ce ei stăteau de vorbă, o albină buclucașă s-a așezat deasupra corsajului lui Kate și a înțepat-o. Înnebunit de panică, îngrozit ca nu cumva ea să moară în urma înțepăturii așa cum murise tatăl lui, Anthony s-a comportat complet irațional. I-a tras corsajul în jos, i-a extras acul și, disperat că n-a ieșit tot veninul, s-a aplecat să i-l sugă cu gura, moment în care au fost surprinși de mamele lor și de Portia Featherington, o bârfitoare notorie, care s-a și grăbit să dea sentința.
– Trebuie să te însori cu fetița asta, anunță ea.
– Poftim cuvântul îi ieșise direct din gât lui Kate. Cred că ați înnebunit!
– Ba cred că sunt singura persoană cu bun simț din grădină, spuse doamna Featherington cu emfază. Fetiță, avea gura pe sânișorii tăi, și am văzut-o toate trei.
Nu exista decât o soluție iar Anthony, un om complet onorabil, s-a grăbit să anunțe logodna lor, simțind, în același timp, o ciudată ușurare și bucurie.
După căsătorie, deși pasiunea dintre ei era extrem de satisfăcătoare, Anthony se încăpățâna să lupte contra sentimentelor sale, chinuindu-se să păstreze distanța, deși ar fi vrut să-și petreacă fiecare clipă alături de Kate.
Atât Anthony, cât și Kate, erau stâlpii de susținere ai familiei lor, cei considerați puternici și infailibili, la care apelau ceilalți ori de câte ori aveau o problemă. De fapt, fiecare dintre ei avea ”un călcâi al lui Ahile”, un punct slab pe care-l ascundeau celor din jur, pentru a nu-i tulbura și a păstra aparența unui indestructibil punct de susținere. Pentru Kate acesta era frica irațională și copleșitoare de furtuni. Cu sprijinul lui Anthony, reușește să-și depășească fobia, descoperind că totul se datora unei amintiri aflate în subconștientul ei din noaptea în care murise mama ei, o noapte înfricoșătoare cu fulgere și tunete puternice.
Anthony a reușit să-și deschidă sufletul, să-și dezvăluie temerile și să-și recunoască sentimentele de iubire profundă doar în momentul în care era să o piardă pe Kate într-un accident de trăsură.
Cuvintele cu care ea l-a încurajat sunt valabile pentru oricare dintre noi, demonstrându-ne încă o dată că nu trăim singuri și, de multe ori, avem nevoie de sprijinul celor dragi pentru a depăși momentele critice.
– Trebuie să trăiești fiecare oră ca și cum ar fi ultima, spuse ea, și fiecare zi ca și cum ai fi nemuritor. Când s-a îmbolnăvit tata, avea foarte multe regrete. Mi-a spus că și-ar fi dorit să facă multe lucruri. Întotdeauna se gândise că mai are timp. Asta e ceva ce port cu mine mereu. De ce crezi că am decis să învăț să cânt la flaut la o vârstă atât de înaintată Toată lumea mi-a spus că sunt prea mare și că, pentru a fi cu adevărat bun, trebuie să începi de mic. Dar nu despre asta este vorba. Nu vreau să fiu bună. Vreau doar să mă bucur de asta. Și trebuie să știu că am încercat.
Cartea se termină cu un epilog deosebit de amuzant, care ne oferă în același timp și un sfârșit fericit, așa cum autoarea ne-a obișnuit.
Anthony ajunsese deja la aniversarea vârstei de treizeci și nouă de ani, având deja trei copii. În jurnalul de societate al lui lady Wistledown (a cărei identitate o vom afla abia în cartea Seducătorul domn Bridgerton) a apărut o scurtă notiță despre acest eveniment.
Ziua a început cu un concert – lordul Bridgerton la trompetă și lady Bridgerton la flaut. Doamna Bagwell, sora lui lady Bridgerton, se pare că a vrut să cânte la pian, dar oferta i-a fost refuzată.
Vicontesa moștenitoare spune că nu a ascultat niciodată vreun concert mai discordant, și am aflat că până la urmă tânărul Miles Bridgerton s-a ridicat în picioare pe scaun și și-a implorat părinții să se oprească.
Am mai aflat și că nimeni nu l-a certat pe băiat fiindcă a fost nepoliticos, ci toată lumea a răsuflat ușurată când lordul și lady Bridgerton au pus jos instrumentele.
Caldă, intensă, romantică, senzuală și plină de umor, cartea Vicontele care mă iubea reușește să te captiveze de la prima până la ultima pagină, lăsându-te cu o stare de bine la final.
