„Nonconformistul chilug de la „Spiru Haret” nu credea că cel mai interesant lucru din adolescență e dragostea. De aceea, romanul său va fi unul cerebral, dar nu psihologic, nu „falsificat de analize”. Lipsa succeselor școlare și mondene devine o treaptă către o altfel de împlinire. țelul pe care și-l stabilește adolescentul miop nu este să ajungă ca alții, ci să ajungă la sine însuși. În loc să fie imitarea modelelor străine, atingerea unor idealuri stabilite de cei din jur, adolescența este perioada esențială a descoperirii de sine. Dar nu numai descoperire, ci și o veritabilă construire a personalității. Un efort susținut prin voință, asceză, singurătate, renunțări. Prin disciplină fermă și austeritate, prin lecturi aspre, nesfârșite, prin luptă cu dușmanii din afară și dinlăuntru. Luptă cu mediocritatea, cu buchiseala și cultura de manual, dar și cu sentimentalismul, nostalgia, tristețea. Învingându-și slăbiciunile și crescându-și bogățiile interioare, Eliade se construiește ca personalitate.”

(Liviu Bordaș)

Mircea Eliade este cea mai puternica, mai tenace si mai captivanta energie autoconstructiva din cultura româna. Sigur, multe au fost personalitatile care au avut din copilarie constiinta propriei valori si viziunea împlinirii lor sociale, profesionale, politice etc. însa nimeni nu s-a mai forjat si cizelat cu atâta luciditate si insistenta, cu atâta siguranta si sistema. Iar asta iara – aparent – eforturi teribile, oricât ar parea de „inumane” tentativele de privare de somn, de claustrare si înfrângere a instinctelor si ispitelor. La un capat de biografie, elevul de 15 ani care umple sute de pagini cu întâmplari si cazuistica adolescentina, constient ca demiurgul din el este dator sa însufleteasca literar lumea si ca, undeva, într-o „Academie din Apus”, o „sala imensa, plina de lume, a venit sa asiste la încoronarea mea”. La celalalt capat, savantul respectat Mircea Eliade avea 23 de ani când C. Noica (mai tânar cu doi ani) scria despre acest „caz sufletesc înzestrat cu o posibilitate de creatie în afara de ordinea comuna”. Eliade, scria Noica în Vremea din 5 decembrie 1929 „e un om care a trait, care traieste, care loveste ideile, pentru a suferi de replica lor brutala, care se agaseaza spiritual, zdruncinându-si si mentinându-si totusi un echilibru, prabusindu-se si crescând.

Recomandăm: eBook- Science Fiction, Imperialism and the Third World book.PDF

Recomandăm: Sarah Lark- Lacrimile zeiței maorilor .PDF

4 1