" alt="Marcel Proust- Sodoma si Gomora" title="Marcel Proust- Sodoma si Gomora">
Carti PDF online gratis: ,,Marcel Proust- Sodoma si Gomora,,
Citește top 100 de cărți de citit într-o viață- Marcel Proust- Sodoma si Gomora
„Sodoma şi Gomora I şi II, tomurile din în căutarea timpului pierdut publicate în mai 1921 şi în aprilie 1922, au ca temă inversiunea sexuală. Subiectul acesta se află poate în inima întregului roman al lui Proust, dar titlul Sodoma şi Gomora nu s-a irjipus decît în timpul Primului Război mondial1 ." Ca şinn cazul tuturor celorlalte titluri ale volumelor subsumate ciclului romanesc în căutarea timpului pierdut, şi acesta este rezultatul unui îndelungat proces de căutare, fie şi numai în sine extrem de semnificativ. Tema „inversiunii sexuale" (Proust preferă să nu spună „homosexualitate", formulă ce începea să se impună, dar pe care el o găseşte „prea germanică şi pedantă", tradusă fiind în franceză după ziarele berlineze) apare la Proust, sub o formă mai mult sau mai puţin directă, mai mult sau mai puţin culturală (referinţe recurente la opera, dar şi la biografia lui Baudelaire, la unele romane ale lui Balzac, la Socrate etc), încă din primele scrieri.
Această grilă de lectură, multă vreme ocultată, ignorată, sau' abordată doar parţial, cu timiditate, se dovedeşte a fi foarte adecvată' şi productivă, capabilă chiar a „controla" întreaga operă a lui Proust. Inversiunea sexuală nu numai că este principala cheie-pentru a înţelege tipul de sensibilitate proustiană, dar, ca temă, poate fi locul ideal de întîlnire între principalele obsesii ale viziunii proustiene, ale noului univers inventat de acesta: maladia, viciul, profanarea (mamei, a fiinţelor celor mai iubite), ca surse prin excelenţă vii, inepuizabile ale creativităţii artistice, relativizarea punctelor de vedere prin infinita lor multiplicare pînă la aneantizarea - paradoxală - a diferenţelor şi omogenizarea realului (în cazul la care ne referim: iubirea homosexuală nu-i de altă natură decît cea heterosexuală, ci doar mai acut trăită prin autoculpabilizarea impusă de interdicţia socială şi deci constituind un exemplar obiect de studiu al psihologiei iubirii). După Antoine Compagnon (alţi exegeţi văd lucrurile altminteri), a cărui opinie mi se pare acceptabilă, Sodoma şi Gomora 1 Cf. Antoine Compagnon, in Marcel Proust, Â la recherche du temps perdu, III, NRF, Gallimard, Bibliotheque de la Pleiade, edition publiee sous la direction de Jean- Yves Tadie, p.l 185. are o „relativă independentă" în raport cu ansamblul căruia îi aparţine (observaţie pe care am făcut-o şi eu cu privire la fiecare dintre volumele ciclului în căutarea timpului pierdut, căci, spuneam în prefaţa la Swann, acestea sînt pe cît de stibsumate unui întreg, pe atîl de autonome, de asemenea, faţă de acesta, putînd fi citite fiecare în parte ca un tot).
Acelaşi Antoine Compagnon aduce însă argumente cu care nu sînt de acord: „originalitatea'" Sodomei şi Gomorei ar consta în aceea că este „momentul cel mai romanesc, locul unde opera se eliberează atît de Swann cît şi de Timpul regăsit, de autobiografie şi de teoria estetică, şi unde imaginaţia are rolul cel mai mare: să ne gîndim ia Nissim Bernard sau la Vaugoubert. Este episodul cel mai. balzacian din opera lui Proust1 " Acest mod de a pune problema compartimerttează într-un fel inacceptabil şi cu totul inadecvat opera lui Proust („autobiografie", „teorie estetică", operă de imaginaţie). Romanul Sodoma şi Gomora a cunoscut numeroase avataruri (dar care dintre romanele lui Proust nu le-a cunoscut?), structurîn-du-se treptat, versiune după versiune, prin introducerea - procedeu de înglobare de asemenea foarte proustian - unor elemente discontinui, mobile, răspîndite prin diferitele Caiete şi bruioane. Simetria din structura titlului o anunţă pe cea a romanului însuşi: întîlnirii dintre domnul de Charlus şi Jupien de la începutul romanului, îi răspunde episodul final, în care naratorul află că Albertine le cunoaşte pe domnişoara Vinteuil şi pe prietena ei. Sînt introduse astfel Prizoniera şi Albertine a dispărut, pe care Proust le va include multă vreme în Sodoma^i Gomora (în 1922, ele se numesc încă Sodoma şi Gomora III şi IV). între cele două „scene" frapante, şocante chiar - după Proust însuşi, care îşi va avertiza de nenumărate ori editorii şi prietenii cu privire la caracterul special al romanului său -, progresează, se ţes şi întreţes cele două teme, sodomită şi gomoreeană, prima supusă unei priviri necruţătoare şi care nu o dată o vede carica- tural, cea de-a doua mai curînd sugerată, insidios introdusă, prin mici tuşe succesive, repetate, dar discrete. O altă simetrie era explicit prevăzută de Proust în planul ciclului în căutarea timpului pierdut, publicat o dată cu ediţia originală a volumului La umbra fetelor în floare: punerea în corespondenţă şi tensiune a două momente de manifestare a memoriei involuntare, cel în care naratorul îşi aminteşte (recreînd abia atunci un trecut uitat şi adevărul lui) de moartea bunicii şi, respectiv, de scena de lesbianism de la Montjouvain, la care asistase fără a fi văzut, amintire ce-1 determină să plece din Balbec.
Aceste două evenimente ale memoriei involuntare, percepută ca inter- 1 Idem.. mitentă, urmau, conform planului din 1918, să dea şi titlul romanului: „Intermitenţele inimii." Alte simetrii pot fi, de asemenea, sesizate: cuplul Morel şi Charlus, cuplul Marcel naratorul şi Alberline, Morel, ca şi Albertine, conform aceleiaşi simetrii, fiind totodată şi intermediari între cele două sexe. ■ Structura simetrică a romanului, coroborată şi cu alte elemente, poate duce la afirmaţia că Sodoma şi Gomora funcţionează ca un centru de greutate al întregii construcţii. în mod necesar el trebuie să fie ceea ce este şi, scriindu-1, Proust se supune unei comenzi interioare imperioase, cu neputinţă de eludat. în ciuda dificultăţii -sporită prin însăşi tema abordată - de a-şi găsi un editor, Proust nu se poate sustrage tiranicei - şi fecundei, în plan artistic - obsesii auctoriale căreia îi este pradă încă din august 1909, cînd încearcă să publice un roman născut din eseurile sale reunite sub titlul împotriva lui Sainte-Beuve. Avem o mărturie despre acest roman încă din august 1909, într-o scrisoare pe care Proust i-o adresează lui Alfred Vallette, director la „Mercure de France", care îi va refuza manuscrisul: „Termin o carte care" în ciuda titlului său provizoriu: împotriva lui Sainte-Beuve. Amintirea unei dimineţi, este un adevărat roman şi chiar un roman extrem de impudic în anumite părţi ale sale. Unul din principalele personaje este un homosexual1 ". Două sînt lucrurile frapante aici: precocitatea temei homosexualităţii, cu care se identifică însăşi originea, geneza ciclului în căutarea timpului pierdut, dar şi - după cum se va vedea mai tîrziu - continuitatea „facerii" acestuia; una din caracteristicile cele mai tipice pentru scriitura proustiană, în care textul şi metatextul (comentariul asupra textului, altfel spus „funcţia critică" pe care acesta o dezvoltă necontenit cu privire la propria-i structură şi funcţionare), practica şi teoria au o existenţă sincronică şi indisociabilă. în „teza" privitoare la critica lui Sainte-Beuve stă bine ascuns şi bine protejat însuşi nucleul romanului prouslian, după cum în chiar acest germene marcat ca artistic (literar) se află acea „teză" (atît de importantă pentru evoluţia ulterioară a întregii teorii - şi practici - literare a secolului nostru). în 1912, cînd face o nouă tentativă de a-şi publica textul - acele eseuri care sînt totodată şi roman -, trimiţîndu-i-1 lui Eugene Fasquelle,
Proust îi semnalează cu aceeaşi insistenţă „indecenţa" scrierii sale. (încereînd să prevină, prin explicaţiile-i epistolare, reacţia scandalizată a acestuia, ca şi pe cea a tuturor 'virtualilor săi cititori, el îşi urmează implacabil traseul creaţiei care, în cazul său,CD 1 Corespondentă, ed. Philip Kolb, Pion, 1970-1988, t.IX, p.155, apud Marcel Proust, Â la recherche du temps perdu, III, ed.cit. nu poate fi autentică decît dacă străbate teritoriile homosexualităţii, neocolindu-le nici o clipă, ci, dimpotrivă, explorîndu-le insistent, ca pe o sursă nepreţuită de nouă cunoaştere.) „Aş vrea ca, în chipul cel mai onest, să vă avertizez că această carte e ceea ce înainte trecea drept o carte indecentă, fiind chiar mult mai indecentă decît ceea ce se publică de obicei1 " (...) „Personajul, un domn bătrîn dintr-o familie aparţinînd marii aristocraţii, se va vădi a fi un pederast ce va fi zugrăvit la modul comic şi care, fără să fi fost folosit vreun cuvînt grosolan, va putea fî văzut cum „agaţă" un portar şi cum întreţine un pianist2 .." Proust insistă asupra noutăţii explorării unor zone ale psihicului uman cercetate pentru prima-oară de el: „Cred că aeest caracter - pederastul viril, ce-i urăşte pe tinerii efeminaţi care-1 înşală cu privire la calitatea mărfii, dovedindu-se a fi doar asemenea unor femei - este ceva nou (mai ales prin modul cum este tratat, mod pe care nu' vi-1 pot descrie aici în detaliu), şi de aceea vă rog să nu vorbiţi nimănui despre asta3 ".
Urmează, în aceeaşi manieră, negocieri cu Gallimard care, ca şi cele cu Alfred Vallette şi Fasquelle, eşuează. Proust însă perseverează în demersul său, adresîndu-se, în 1913, lui Bernard Grasset, pe acelaşi ton, care nu escamotează „extrema licenţă şi indecenţă a anumitor părţi " ale romanului său. „Al doilea volum, pe care-1 vom publica în aceleaşi condiţii, se va vinde poate mai bine, pentru că este infinit mai narativ şi poate şi pentru că este foarte indecent. Dar mi-ar părea rău ca asta să fie cauza succesului5 ". Proust este deci obsedat de ideea „indecenţei" romanului său6 şi, totodată, nu mai puţin obsedat de valoarea - sub raportul posibilităţilor de investigare psihologică - temei pe care o abordează în tonalitate majoră, tragică. „Fără vreo intenţie imorală - mai e nevoie să v-o spun? -, el zugrăveşte adevărul în chipul cel mai îndrăzneţ ", îi scrie Proust, în 1916, lui Gallimard, despre volumul definitiv intitulat Sodoma şi Gomora. Sub presiunea convingerii că a făcut - şi e pe cale de a face încă - o descoperire extraordinară,
CItește și descarcă ,,Marcel Proust- Sodoma si Gomora,,
Rezumat la carte: ,,Marcel Proust- Sodoma si Gomora,,
📖 „Sodoma și Gomora” de Marcel Proust – O Explorare Profundă a Naturii Umanității și a Relațiilor Sociale 🌸📜
„Sodoma și Gomora”, al patrulea volum din ciclul monumental „În căutarea timpului pierdut” al lui Marcel Proust, este o meditație profundă asupra dragostei, geloziei și ipocriziei societății. Proust își continuă explorarea subtilă a naturii umane, dezvăluind complicațiile relațiilor romantice și jocurile de putere din cadrul cercurilor aristocratice ale Franței de la începutul secolului XX.
Volumul se concentrează pe relațiile controversate ale lui Baronul de Charlus și ale altor personaje, precum și pe descoperirile protagonistului despre sexualitate, moralitate și dinamica socială. Prin descrieri detaliate și introspecții adânci, Proust examinează temele dualității – între aparențe și realitate, între dorință și respingere, între Sodoma și Gomora ca simboluri ale decadenței și ale complexității umane.
„Sodoma și Gomora” este mai mult decât un simplu roman – este o privire de ansamblu asupra condiției umane, scrisă cu o profunzime și o eleganță care l-au consacrat pe Proust drept unul dintre cei mai mari autori ai literaturii universale. 🌍✨
Citește deasemenea Doar top selecții cărți avem:
Eseuri de îndrăgostit de Alain de Botton descarcă gratis .pdf
- Cărți romantice
Călătoria Cilkăi -Heather Morris .PDF
- Bestseller
