Chestia e că încă nu începuse războiul, cu toate că se discuta despre asta. Era încă liniște. Străzile noi se înfigeau tot mai adânc în câmpie. Străzi anonime, fără certificate de naștere, fără tradiție, fără o istorie a lor, crescute în umbra celor mai vechi, așteptând cuminți un trotuar și un act de stare civilă. Vechimea străzilor fiind legată de vechimea locatarilor, mulți oameni se lăudau că sunt întemeietorii cutărei sau cutărei străzi, venind cu mărturii verbale și cu jurăminte care să le ateste primul descălecat. Bătrânul Ion Potop pretindea că, odată când s-a îmbătat rău, a luat strada din fața casei și a mutat-o în spate, apoi, când s-a trezit, fiindu-i milă de ea, ar fi așezat-o în vechile drepturi. Tot el mai pomenea că la marginea golfului se rostuiseră odată unii mai slabi de înger. După un timp, sătui, de București, au plecat prin alte părți luând și strada cu ei. Câte or fi fost adevărate din ce spunea Potop, numai Dumnezeu știe. Într-o seară, în cârciuma lui Ologu, bătrânul prinse a se lăuda că el a întemeiat strada Fecioarei.

― Ai te cară d-aici cu iordanele astea! l-a repezit Mitică Oțoțoc. Prima

casă de pe Fecioarei a făcut-o Buzău.

― Păi ce, eu zic altfel bătuse în retragere Potop. Dacă vrei să știi, mai

este o stradă a Fecioarei în cartierul Dorobanților. Să am bine câte căruțe de

nisip și pietriș am cărat acolo.

― Că ai cărat nisip acolo te cred, însă strada aia e mai bătrână de trei sute

de ani.

― E-te-te, mă, deșteptu’! Știi tu câți ani am eu?

Oțoțoc l-a privit lung și nu i-a răspuns, chibzuind că Potop e criță. Că va trebui să-l ducă în circă pe bătrân până acasă. Numai Buzău se simți fericit de acea atestare și cătă cu un aer de superioritate spre bătrân. Buzău ar fi putut spune multe istorioare din perioada lui de pionierat de pe strada Fecioarei, însă avea o fire prea sfioasă pentru a se încumeta să vorbească în fața oamenilor. Buzăii aveau reședința de vară, de iarnă și de timp rău sau bun la numărul cincisprezece. Oțoțoc spunea adesea că din punct de vedere istoric nu-i drept și că Buzăilor li s-ar fi cuvenit numărul unu. Arborele genealogic al familiei ne poartă până la Buzău al nu știm câtelea, care a decedat undeva prin Vlaișca, încheind o viață de haiducie și liniștind inimile proprietarilor de cai din câteva județe. Bătrânul Buzău fusese un țigan mare, cu ochii roșii și cu pumnii cât căpăţâna de oaie. Fiul său, adică Buzău al doilea, s-a născut în anul de grație o mie nouă sute trei. Toată averea lăsată de haiduc s-a arătat în niște mandate de urmărire, ce mai sosiră multă vreme după moartea bătrânului, dimpreună cu unele potere domnești, care nu erau prea sigure că răposatul a luat-o din loc spre rai, hărțuindu-l pe Buzău cel tânăr și călindu-l pentru cei șapte ani de acasă. După ce crescu așa ca în poveste, în optsprezece ani ca într-un an, fiindcă nu semăna la voinicie cu părintele său, Buzău al doilea porni către București să facă avere. În anul 1921 se căsători cu fata unui român ce ținea o dugheană la Moși, iar mireasa îi aduse ca zestre o sobă de tuci, o găleată, o albie, un preș de cârpe și doi gemeni, despre care Buzău luă cunoștință cu bucurie, în ziua primirii zestrei. Ajutat de socru, își clădi reședința din strada Fecioarei, descălecând acolo pe mijloc de câmp și punându-se pe un trai de fericire, liniște și huzur. Locuința Buzăilor avea o curte cam de vreo două sute de metri pătrați, îngrădită cu gard de nuiele, de mărăcini, sârmă ghimpată, scânduri și cu porțiuni de gard viu. La gardul viu, proprietarul optă pentru cucută, mai avantajoasă decât arbuștii, prin faptul că toamna, tulipinele cucutelor ofereau un bogat material de foc, înlocuind lemnul, care de multă vreme nu mai era la modă prin câmpiile de la marginea Bucureștilor. Uriașele păduri tale secolului al nouăsprezecelea, ce înconjuraseră orașul ca un brâu călduros, după sfârșitul veacului s-au retras și s-au închistat în ele, au scăzut și au rămas doar niște pilcuri răzlețe.

Recomandăm: Joanne Kathleen Rowling - vol.8 HARRY POTTER şi COPILUL BLESTEMAT .PDF

Recomandăm: Blestemul lui Ammon: #3 Șoaptele Atlantidei de Jay Penner

1 0