" alt="Julien Sandrel- Camera minunilor carte .PDF" title="Julien Sandrel- Camera minunilor carte .PDF">

Book Lovers

Julien Sandrel- Camera minunilor carte .PDF

Categoria: Jurnal, amintiri

Citește Online

1 vote

Peste un an, îți vei dori să fi început astăzi să citești!:)

Dragostea vine de acolo, de unde nu te aștepți!

Popular Books

📖 „Preaiubita” de Toni Morrison ❤️

Carti noi

Author😉:

📖😍View All Books By🔝:

Julien Sandrel

Carti PDF online gratis: ,,Julien Sandrel- Camera minunilor carte .PDF,,

JULIEN SANDREL: CAMERA MINUNILOR – CARTE ONLINE GRATIS plus RECENZIE

Name: Julien Sandrel- Camera minunilor carte .PDF
Rating: 88 (20 reviews)

Camera minunilor este un roman de o sensibilitate aparte, care ți se strecoară pe nesimțite în suflet, rămânând acolo și oferindu-ți adevărate lecții de viață, de forță, de dorința de a o lua de la capăt indiferent de greutățile pe care le ai de traversat și de vicisitudinile pe care viața ți le scoate în cale. Chiar și în cele mai grele momente există o binecuvântare și chiar și atunci când tristețea și neputința de a îi ajuta pe cei dragi ne împresoară din toate părțile trebuie să ne amintim să vedem luminița de la capătul tunelului. Julien Sandrel ne arată că uneori trebuie să trecem prin cele mai profunde neguri pentru a ne descoperi pe noi și pentru a ne găsi calea de urmat prin viață:

„Pentru mine, povestea lor era ca un mesaj de speranță: după fiecare coșmar, răsare o nouă zi. De la accidentul lui Louis, așteptam zorii, însă îmi dădeam seama că trebuia să merg înainte prin noapte, că oricând era posibil să-ți croiești un drum, fie bezna oricât de adâncă.”

CAMERA MINUNILOR – O LECȚIE DE VIAȚĂ ȘI O POVESTE PLINĂ DE SENSIBILITATE ȘI EMOȚIE

Romanul acesta este o adevărată bijuterie, care îți oferă un optimism debordant dincolo de povestea emoționantă pe care o întâlnim creionată între paginile sale. Este o carte care pornește de la o realitate cruntă, dar care se transformă într-o adevărată lecție de viață, într-o continuă descoperire a sinelui, despre relația dintre părinți și copii, despre a acorda mai mult timp celor dragi nouă, de care adeseori uităm, crezând că vor fi lângă noi veșnic, cu toate ca nimeni nu ne promite asta vreodată, și, nu în ultimul rând, despre trăirea fiecărei clipe la maximum, ca și cum ar fi ultima, despre aruncarea în vârtejul numit viață fără teamă, căci în impulsul de moment stă adevărata frumusețe a vieții.
Viața este asemeni unui diamant ce trebuie șlefuit din când în când pentru a ajunge la esența sa, la adevărata ei frumusețe, și pentru a putea să te bucuri de miraculosul din fiecare zi, din fiecare clipă în parte, iar asta este ceea ce descoperă Thelma într-un moment în care simțea că nimic nu mai are importanță și că se pierde pe ea puțin câte puțin. Ea ajunge să trăiască într-un coșmar devenit realitate, pe care orice părinte speră să nu îl experimenteze vreodată. Într-o zi oarecare, când ea era prea grăbită pentru a își asculta copilul de doar doisprezece ani și prea preocupată de un telefon venit de la serviciu, întreaga ei existență este dată peste cap și ajunge să simtă neputința de a nu putea face nimic pentru puiul de om căruia i-a dat viață. O clipă de neatenție în timp ce se dădea pe skateboard îl duce pe fiul ei, Louis, direct în fața unui camion, care îl lovește din plin. Acesta este momentul de răscruce care schimbă cu totul viața Thelmei, pentru că doctorii nu sunt siguri ca Louis se va mai trezi din comă și i se oferă patru săptămâni pentru a lua o hotărâre în privința lui, însă nimeni nu poate garanta că se va mai trezi vreodată.
Ceea ce am iubit la această carte este faptul că, deși tratează un subiect extrem de sensibil, Cartea minunilor nu este o poveste tristă, care să îți smulgă multe lacrimi, ci una extrem de optimistă și dătătoare de putere pentru a continua să trăiești dincolo de toate problemele și durerile pe care le primești. Se simte o căldură din fiecare rând scris și din fiecare gest pe care mama îl face din dragoste pentru copilul ei și, de ce nu, din dragoste de viață. Autorul ne oferă atât perspectiva Thelmei, care reînvață să își pună ordine în priorități, cât și pe cea a lui Louis, aflat în comă și ascultând tot ceea ce se petrece în jurul lui.

CAMERA MINUNILOR – DESPRE VIAȚA TRĂITĂ LA INTENSITATE MAXIMĂ ȘI DESPRE MINUNILE DE ZI CU ZI

După accidentul lui Louis și lipsa de speranță în vindecarea lui din partea doctorilor care îl îngrijesc, Thelma are două alegeri de făcut: fie să se afunde în abisul fără margini al disperării și nefericirii, fie să lupte pentru el și să îi ofere și lui motive să revină la viață și bineînțeles că alege cea de a doua variantă. Știe ca nu poate sta cu mâinile în sân și că trebuie să facă un pic mai mult decât strictul necesar pentru a își recapătă fiul. Găsește un caiet al minunilor, cum i-a spus fiul ei, în care Louis își trecuse toate visurile și dorințele, toate nebuniile pe care avea de gând să le facă la un moment dat în această viață, iar mama lui alege să le pună în practică în luna rămasă la dispoziție, filmând totul și punându-i fiului său o proiecție în camera de spital, pentru a îi arăta că totul este posibil.
Astfel, Thelma ajunge în Tokyo, unde experimentează cultura asiatică, în Budapesta, unde participă la cursa de culori, cunoaște un mare star pentru adolescenți și joacă intens fotbal. Însă, pe lângă toate activitățile nebunești trecute pe caietul copilului ei, Thelma ajunge să se cunoască pe ea însăși, să se bucure de viață din nou, așa cum nu o făcuse niciodată de la venirea pe lume a fiului ei, pe care l-a crescut singură, să aleagă tot ceea ce e mai bun pentru ea, să iasă din zona de confort și chiar să renunțe la munca ce nu o mai împlinea deloc. Ajunge să își găsească marea dragoste și să se recompună din fragilități de ființă umană, găsindu-și din nou calea în viață și un țel de urmat. Tocmai în asta constă frumusețea acestui roman, căci, cu toate că se putea prăbuși la pământ în urma durerii mari, Thelma alege să lupte și să se ridice deasupra tuturor, astfel încât să îi ofere și copilului ei motive să lupte.
Camera minunilor îți oferă o mare poftă de viață și o bucurie de a trăi totul la intensitate maximă, de a îți reorganiza prioritățile și de a face totul pentru tine și cei dragi ție.

Fragment

— Louis, e timpul! Haide, nu-ți mai zic încă o dată, scoală-te și îmbracă-te, o să întârziem, e deja 9:20. Cam așa a început ceea ce urma să devină cea mai rea zi din viața mea. Încă n-o știam, dar avea să existe un „înainte” și un „după” această zi de sâmbătă, 7 ianuarie 2017, ora 10:32. Pentru totdeauna, o să existe acest „înainte”, acest minut precedent pe care mi-aș dori să- l încremenesc pe veci, aceste zâmbete, aceste momente de fericire efemere, aceste imagini întipărite definitiv în ungherele întunecate ale creierului meu. Pentru totdeauna, o să existe acest „după”, acest „de ce”, acest „măcar dacă”, aceste lacrimi, aceste țipete, acest rimel scump prelins pe obrajii mei, aceste sirene urlând, aceste priviri pline de o compasiune grețoasă, aceste tresăriri incontrolabile ale stomacului meu refuzând să accepte. Însă toate, bineînțeles, îmi erau necunoscute atunci, un secret pe care doar zeii – dacă existau, lucru de care mă îndoiam profund – puteau să-l știe. Oare ce-și ziceau divinitățile la 9:20 Unul în plus, unul în minus, ce mai contează Ești sigur Nu chiar, dar de ce nu Adevărat, în fond, de ce nu, doar n-o să se sfârșească lumea. Eu eram departe de tot, departe de zei, departe de propria inimă. Eram doar eu în această clipă precisă, atât de apropiată de punctul de cotitură, de ruptură, de unde nu te mai poți întoarce. Eram eu, tunam și fulgeram împotriva lui Louis care, evident, nu făcea niciun efort. Îmi spuneam atunci că puștiul ăsta mă scoate din minți. De o jumătate de oră mă chinuiam din răsputeri să-l cobor din pat, dar nimic nu dădea rezultat. Aveam întâlnire la prânz cu mama pentru brunch-ul nostru – calvarul meu lunar – și plănuisem s-o iau mai întâi pe bulevardul Haussmann ca să-mi cumpăr niște pantofi roșu-aprins la care visam de când începuseră reducerile. Voiam să-i etalez luni, - JULIEN SANDREL - 9 la ședința cu marele boss de la Hégémonie, compania de produse cosmetice pentru care lucram zi și noapte de 15 ani. Conduceam o echipă de 20 de persoane fidele nobilei cauze a dezvoltării de reclame și de inovații la o marcă de șampoane care înlăturau până la 100% mătreața – „până la” însemna că o femeie dintre cele două sute mobilizate să testeze produsele își văzuse părul scăpat complet de scuame. Un motiv de mândrie pentru mine la vremea respectivă fusese că obținusem, după aprige lupte cu departamentul juridic de la Hégémonie, permisiunea de a folosi această afirmație. Crucială pentru vânzări, pentru creșterea anuală a salariului meu, pentru vacanțele estivale cu Louis și pentru noii pantofi. După câteva bombăneli vagi, Louis s-a decis să se supună, și-a tras pe el niște blugi mult prea strâmți și cu talia mult prea joasă, și-a dat cu puțină apă pe față, a petrecut cinci minute ciufulindu-și savant părul, a refuzat să-și pună o căciulă – în ciuda dimineții foarte reci –, a mormăit niște frânturi de conversație greu de descifrat, dar al căror conținut îl cunoșteam (de ce trebuie să vin cu tine...), și-a pus ochelarii de soare, a apucat skateboardul – o placă murdară, plină toată de desene și pentru care una-două trebuia să cumpăr rotile de competiție –, și-a îmbrăcat geaca roșie ultralight Uniqlo, a înhățat un pachet de biscuiți cu ciocolată – acceptând să înghită niște piure de fructe ca atunci când avea cinci ani – și a chemat, în sfârșit, liftul. M- am uitat la ceas. 10:21. Perfect, încă aveam timp să realizăm planul pe care-l calculasem la secundă, îmi luasem o marjă consistentă, întrucât programul de trezire al domnului Louis cel Mare avea o durată complet aleatorie.

Recomandăm: Jostein Gaarder- Misterul de Crăciun .PDF

Recomandăm: 📚 Stephen King - #3 Mort la dătorie 💥

1 0