...Una dintotdeauna și cealaltă apărută la prima tinerețe, dar menită să reziste până la moarte. Prima iubire este pentru leagănul în care s-a năs- cut, marea, care a fascinat-o toată viața și pe altarul căre- ia era cât pe-aci să moară: „Nu dădeam noi libertatea mă- rii pe frumusețile niciunui oraș. O iubeam cu patimă și o slujeam cu iscusința noastră de marinari.” (p. 15) A doua este iubirea pentru Marco, cel care i-a de- venit soț, prin el descoperindu-și emoții noi, și cu care a trăit evenimente la limita dintre viață și moarte: „Îl iu- beam Foarte posibil. Nu-mi dădusem seama multă vre- me că Marco era parte din gândurile mele tot timpul.” (p. 51) Vorbim, firește, despre personajul principal, Mari- na, din perspectiva căruia este scris romanul „Farmecul mării”, al tizei tinerei, adică al Marinei Costa – cu numele său real Lelia Elena Vasilescu.

Narațiunea se desfășoară într-o atmosferă plină de vioiciune, dinamism și forță tinerească de viață, spe- cific romanelor de aventuri. Construit cu multă dexterita- te și pasiune, „Farmecul mării” are un câmp de acțiune foarte larg, pornind din ținuturi îndepărtate, pe mări fur- tunoase ori în munți pictați cu sângele combatanților, în- tr-o continua luptă între bine și rău, pentru ca, în final, personajele sale să se stabilească, pentru o viață mai tih- nită, în Brăila noastră. Transmițând, cu claritate și bucurie de a trăi, senti- mentele protagoniștilor săi, Marina Costa joacă, din nou, cartea imaginației, cu provocări dintre cele mai interesan- te pentru cititori, dar și cu din ce în ce mai multă încrede- re în expunere. Descrierile locurilor, obiceiurilor, precum și bogăți- a lexicală, realizate printr-o documentare de excepție, ne sunt aduse de o autoare care știe să împletească toate a- ceste date suplimentare în rândurile romanului său, prin note de subsol bine alese.

Astfel, după citirea cărților sale, cititorul își îmbogățește cunoștințele în domenii precum istoria, geografia, etnografia ș.a. Puternic conturat, personajul Marina are parte mereu de surprize, indiferent unde s-ar afla, pe uscat sau pe mare, subliniindu-i-se iubirea pentru aceasta din urmă: „Marea ne atrăgea cu ițe nevăzute. Fusesem crescuți să ne supunem farmecului ei.” (p. 19) Totuși, Marinei nu i se dezvăluie numai latura a- venturoasă, de eroină mereu gata de luptă sau chiar luată în robie, ci aceasta este nevoită, pentru a-și câștiga exis- tența, să aibă meserii mai feminine, precum cea de len- jereasă. Și nu numai atât, talentul său în realizarea dante- lei fiindu-i mereu lăudat. Apoi, tânăra trece prin greutăți și mai mari, autoa- rea descriind situația în care protagonista este rănită în luptă sau când pierde o sarcină. Și totuși, finalul este construit pentru a marca vic- toria vieții, iar personajele sale, Marina și soțul ei, dar și rudele și prieteniii acestora, chiar dacă, în parte, se pierd în lupte dintre cele mai sângeroase, reușesc să reziste și să meargă mai departe. Este pregătită și o nouă genera- ție, a copiilor acestora. Așadar, cu o copilărie îmbogățită prin romanele lui Jules Verne și prin episoadele filmului „Toate pânzele sus”,– după spusele autoarei –, care i-au deschis apetitul pentru crearea propriei lumi ficționale, Marina Costa se distinge deja printre romancieri, stabilindu-se, bine pozi- ționată de altfel, pe linia romanelor de aventuri. De ace- ea, așteptăm mereu cu sufletul la gură o nouă carte, care ne ține cu respirația tăiată, dar și cu bucuria alegerii unor finaluri pline de iubire și speranță. Pentru că, tot în „Far- mecul mării” se precizează că

„O iubire abia aprinsă în su- flet tânăr nu știe de neam, de tradiții și alte cele. Ea cere doar să fie împreună cu cel drag.” (p. 186) Cu acest mesaj vă întâmpină prefațatoarea, pen- tru o bună citire a unui roman care lasă în urmă din vigoa- rea personajelor sale și încrederea într-un viitor născut din iubirea unei inimi tinere, curajoase și puternice.

Recenzie

Pribegii mărilor este un roman istoric, extrem de bine documentat și de frumos scris, care te face să te închipui o fecioară trecută prin focurile iadului, nevoită să înfrunte aventuri fel de fel și să iasă la suprafață învingătoare la finalul tuturor probelor ce trebuie trecute. Soarta te obligă să fii puternică, să treci dincolo de limitele impuse de faptul că ești o femeie într-o lume a bărbaților și să faci orice pentru a supraviețui. Acum, că ajungi să te îndrăgostești de noua lume, cea a răpitorilor, cu toate că tânjești după ceea ce ai lăsat în urmă, e clar mâna hazardului. Bine, având niște principii de viață extrem de sănătoase, loialitate, cinste și verticalitate, ajută, pentru că nu sfârșești asemeni altor fete fie căsătorite cu cei pe care nu îi iubești, dar te eliberează de sub jugul sclaviei, fie trebăluind de zor pentru noii stăpâni, lovită în caz de nesupunere, fie ibovnica vreunui luptător. Nu, calitățile de viață te îndeamnă să rămâi demnă și să ajungi să explorezi lumi noi, găsindu-ți calea în viață cu toate că parcursul a fost dificil și presărat cu multe obstacole.

PRIBEGII MĂRILOR –

AVENTURĂ ȘI SPIRIT LIBER

Pribegii mărilor împletește cu măiestrie detaliul istoric, care ne arată o altă ordine a lumii, de mult apusă, cu aventura, spiritul liber și întreprinzător și, nu în ultimul rând, elementul de eros, de romantic, ce se contopește de multe ori cu cel de prietenie profundă, ce face posibilă supraviețuirea într-o lume ostilă și transformarea din sclavă în eroină iubită de toți cei din jur. Relatarea la persoana întâi, imediat sau chiar în timp ce acțiunea se derulează prin fața ochilor, face posibilă o mai mare apropiere de personajul principal, Marina, o tânără aromână, martoră mult prea devreme la atrocitățile asupritorilor, a francilor, care îi răpesc aproape întreaga familie. Printr-o suită de întâmplări, ajunge într-o mănăstire venețiană, loc în care este abandonată pentru un timp destul de îndelungat chiar de tatăl ei.

Destinul Marinei se modifică însă în momentul în care, în urma acțiunii de „seceriș”, cum este numită răpirea tinerelor fecioare de către popoarele nordice, vikingii, iar ea devine din tânăra orfană, dar liberă și cu educație, o simplă sclavă, ce trebuie să pregătească trusoul de nuntă al domniței Astrid. Însă, dincolo de a fi o simplă servitoare, Marina își depășește condiția încă de pe corabia ce o ducea în noua casă, ajutându-i pe cei bolnavi, chiar și pe cei dușmani, și fiind sprijin pentru toți cei aflați în nevoie. Apoi, prietenia ei cu Sigurd și Lars o conduc la o mai bună cunoaștere a tradițiilor și limbii răpitorilor.

Multe se petrec în viața Marinei, căci întâlnește un bărbat ce doar o amăgește, Iwar, asistă la luptele de culise dintre cuceritori și pleacă alături de cei care din dușmani îi devin prieteni pe mare, într-o pribegie ce îi duce chiar în Golful Mexic, unde descoperim o populație aborigenă ce îi scoate tinerei în față marea dragoste și o transformă din fecioară în soție și mamă.

Aceasta este în mare acțiunea romanului. Subiectul trebuie descoperit și parcurs cu sufletul. Ceea ce place la această carte și cucerește, dincolo de povestea romanțată, care transformă chiar și cele mai grele situații într-un mod de viață și transformă destine, sunt tradițiile și culturile prezentate cu o acuratețe deosebită. Avem, pe de o parte, aromânii, locuitorii de la poalele Olimpului, care se ocupă cu oieritul, popor cucerit de către franci, iar pe de altă parte poporul nordic, vikingii, cu zeii și tradițiile lor, urmat de cel aztec, mult mai primitiv, dar cu nimic mai prejos ca obiceiuri, tradiții și mod de viață. Alături de ele, apar baladele și referiri la marile cântări și poeme pe care le-a cunoscut omenirea, iar gândul mi-a rămas în mod cert la Edda. Am parcurs aceste pasaje cu o poftă avidă de a cunoaște mai multe despre lumi demult apuse și cu o bucurie clară că multe curiozități mi-au fost satisfăcute. Mai ales celedespre azteci, pe care îi iubesc încă de pe când citeam Fiica lui Montezuma.

Personajele mele preferate au fost de departe Marna, Sigurd și Lars, pentru că mi se pare că trec mult peste vremurile pe care le trăiesc. Altfel, caracterele feminine, altele decât Marina, sunt destul de greu de iubit, pentru că sunt actrițe în scena politică a noului loc în care ajung. Poate Ruth, vrăjitoarea comunității, care crește odată cu Marina, mai poate atinge suflete. Povești de iubire sunt mai multe, dar cele la care protagonista este implicată direct sunt cele care fac deliciul întregii cărți și te fac să visezi la acel prinț pe cal alb care să vină să te smulgă din zbuciumul tău sufletesc și să te facă să vrei să fii o versiune mai bună a ta.

Așadar, dacă iubiți romanele de ficțiune istorică, sunteți împătimiți ai cunoașterii altor culturi și tradiții, atunci Pribegii mărilor este pentru voi. Iar în pandemie, chiar e un bun punct de plecare într-o călători pe mare, în pribegie către găsirea locului ideal de locuire, precum și pe cel al inimii și al iubirii în lumea asta mare. O poveste minunat scrisă și remarcabilă, care se păstrează în suflet, unde se cuibărește cuminte.

Recomandăm: Carla Neggers- Suflete Potrivite .PDF

Recomandăm: 📘 "Critica rațiunii pure" de Immanuel Kant 🧠✨

1 0