Cronicile Umbrei. Visul fierarului. Volumul2

Cărți cu istorii și aventuri-Cronicile Umbrei. Visul fierarului. Volumul2

O urmă de lapte înăsprit șerpuia pe marginea unei ulcioare. Veneau ecouri de bătăi ușoare din podea, ca niște marcaje ale năzbâtiilor mici pe care copilul le-ar fi făcut — dar casa era goală de zumzetul micuțului. Ușa era închisă, dar nu încuiată: cineva o deschisese pe dinăuntru. Pe prag, o urma mică de murdărie arăta ca o amprentă — fusese omul care venise de dimineață; nicidecum cel care plecase.
Servitorul căută urme, chemă în șoaptă numele Elenei, îi atinse obrazul cu dosul palmei. Era rece ca o bucată de fier în orele de noapte. Inima îi bătea atât de tare încât îi părea că poate auzi pulsul din vene. Își ridică ochii spre tavan, apoi privi în jur de parcă ar fi aşteptat o întrebare care să-i spulbere groaza. Nu veni niciun răspuns. Creierul ii fu inundat de sânge și adrenalină. În grabă, ieși din cameră și alergă pe coridor în direcția pivniței. Strigă scurt, chemă și alt servitor, apoi, cu glasul tremurând, spuse:
— Doamne! Elena… Elena… Doamna e moartă!
Cuvintele lui se rostogoliră ca niște pietre in urechile celluilalt. În conac, undeva, o fereastră se deschise, o ușă scârțâi, iar într-un colț ascuns un soldat se oprise din a-și lega bocancul și întoarse capul. Nimeni nu știa încă că, în afară de trupul rece al Elenei, mai dispărusei ceva mult mai prețios — dar servitorul habar nu avea acest lucru. El știa doar că mâinile îi tremurau și că ceva trebuia spus imediat.