Pagină după pagină, ne sunt dezvăluite povestea și personalitatea celor două femei. Mama, geloasă și posesivă, ține sub observație întreaga existență a Erikăi, trăgând de firele invizibile pentru a o aduce mereu înapoi. Și-a dedicat întreaga viață fiicei, căreia îi cere în schimb obediență și loialitate. Cea mai mare temere a mamei este că Erika își va găsi un iubit și o va părăsi, astfel că îi reproșează hainele cumpărate și îi descurajează tentativele de cochetărie. Ea controlează timpul și viața Erikăi, fără a ști că fiica are metodele ei de a se sustrage.

Erika, o pianistă odinioară talentată, și-a ratat cariera concertistică înainte de a o începe. Este o fire inflexibilă, plină de contradicții, care nu se supune nimănui, cu excepția mamei. Este singură și, în același timp, singulară, urăște uniformitatea și este condusă de ambiția de a fi întotdeauna cea mai bună. Cu toate acestea, ezită să se aventureze pe teritorii necunoscute, din teama de a da greș și de a-și zdruncina statutul de ființă superioară. Simțurile îi sunt atrofiate, astfel că Erika se autoflagelează, în încercarea de a simți ceva. Însă răul pe care și-l provoacă este totodată o supapă de refulare, prin care tânăra supraviețuiește unei relații sufocante, care i-a mutilat spiritul.

Personalitatea Erikăi este rezultatul educației mamei sale. Încă de mică, s-a izolat și s-a distanțat de lumea exterioară; în timp ce fetele de vârsta ei se bucurau de libertățile copilăriei, ea studia la pian și învăța să disprețuiască plăcerile frivole. Mama și-a instruit fiica să nu regrete nimic și i-a inoculat convingerea că este unică, superioară tuturor, refuzându-i în același timp micile dorințe și stăvilindu-i impulsurile. Sexualitatea fetei este reprimată, astfel că Erika nu mai poate simți plăcere și ajunge să privească actul sexual ca pe o curiozitate.

Când în scenă apare un al treilea personaj – Walter Klemmer, un student al Erikăi –, care pune în pericol echilibrul relației mamă-fiică, frustrările și temerile ies și mai puternic la iveală, la ambele capete ale acestei dualități morbide. Deși mama îi îndeplinește fiicei aproape orice necesitate, ea nu îi poate satisface și nevoile carnale. În fața dovezilor de iubire și pasiune ale lui Klemmer, o senzație necunoscută se trezește în ființa insensibilă a Erikăi. Este, poate, singura ei șansă de a se elibera în sfârșit de firele prin care mama o ține captivă, și totuși ea alege să exercite un control plin de cruzime asupra unui bărbat pe care îl consideră cu totul în puterea ei.

De la bun început, m-am întrebat de ce Erika nu își părăsește mama despotică. Este adevărat că se revoltă uneori prin rochiile pe care le cumpără, prin secretele bine păzite, prin izbucnirile de violență pe care apoi le regretă. Dar nu își duce niciodată revolta până la capăt; se aseamănă, mai degrabă, cu un animal ținut în cușcă, care are la dispoziție doar un spațiu limitat pentru a se manifesta. Am înțeles abia mai târziu că mama este un element indispensabil pentru Erika: ea este cea care îi perpetuează fiicei viziunea asupra vieții, cea care îi confirmă identitatea și valoarea. Mama reprezintă refugiul și siguranța în fața lumii, este măsura importanței și unicității fiicei – în lipsa mamei, individualitatea Erikăi ar intra în derivă; ea ar descoperi că nu știe cu adevărat cine este. În absența creatorului, creația – necertificată de alți factori exteriori – și-ar pierde valoarea.

Mama apare drept o putere tiranică, care și-a asumat actul unei creații distrugătoare, plămădind după propriile capricii o ființă pe care o controlează cu o mână de fier. Dar, pe măsură ce ne adâncim în lectură, începem să discernem și alte fire, care le manevrează pe toate celelalte: deasupra tuturor tronează figura impunătoare și neîndurătoare a Elfriedei Jelinek, a cărei voce ironică și tăioasă o putem distinge foarte clar de-a lungul narațiunii. Prin analiza neiertătoare a naturii umane și prin critica virulentă a societății austriece, prezența scriitoarei se face simțită într-un mod incomod, dându-ne impresia că asistăm la o mizanscenă grotescă, în care Jelinek a îngrămădit toate păcatele și tarele lumii pe care o disprețuiește.

Recomandăm: eBook- Emil CIORAN, PE CULMILE DISPERĂRII .PDF

Recomandăm: Francine Rivers- Podul Spre Casă .PDF

0 0